Experiență antreprenorială

Evenimentul este o oportunitate pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 12-20 ani ce au experiență antreprenorială, de a activa într-un mediu de afaceri real, de a promova și a comercializa produsele companiei/minifirmei școlare, imaginea proprie și a instituției de învățământ din care fac parte. De asemenea, evenimentul este o oportunitate pentru elevi de a se familiariza cu experiența și ideile altor tineri, în domeniul antreprenoriatului.
La deschiderea evenimentului a luat parte dnul Sturza Ion, preşedinte de onoare JA Moldova şi Dnul Alexandru Stratan, Rector Academia de Studii Economice din Moldova, Preşedinte JA Moldova. Juriul a fost format din: Vadim Rotaru, METRO Moldova, Maxim Moroga, Floare-Carpet S.A., Svetlana Dogotaru, Primăria Municipiului Chișinău şi Ana Coşleţ, Agenția de Guvernare Electronică.
Republica Moldova la Competiția Europeană a Târgurilor Companiilor Școlare din luna iulie va fi reprezentantă de o companie nouă formată din Compania Şcolară „Aether” de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” şi „Iris”de la Liceul Teoretic Republican „Aristotel”din mun.Chişinău.
Cei care au susținut elevii la acest eveniment, precum și pe parcursul întregului an școlar în vederea dezvoltării ideilor lor de afaceri sunt profesorii și partenerii din mediul de afaceri: METRO, Coca-Cola, @Academia de Traduceri din Bucureşti şi Fundația ”Familia Sturza„ Floare Carpet, etc.
Activitatea a avut loc în cadrul Proiectului „Dezvoltarea rezilienței tinerilor prin intermediul programelor UPSHIFT și Junior Achievement, care informează, inspiră, activează și împuternicesc tinerii”, susţinut financiar de către UNICEF (UNICEF Moldova).
STEM & Criminalistică

La finalul vizitei elevul Ambroci Dragoș s-a clasat pe locul II la rezolvarea Quizzului Criminalistic, felicitări!
Ne-am întors cu emoții și amintiri de neuitat, dar și cu noi cunoștințe și experiențe.
Victoria Olari și Ludmila Zavtur, moderatorii cercului "STEM & Criminalistică"
Atmosferă de sărbătoare

Vă felicităm!