O excursie la Iaşi
În toamna anului acesta , la data de 31 octombrie , îmepreuna cu un grup de elevi ai liceului Teoretic "Gaudeamus" , am pornit într-o excursie planificata la Iaşi . În cadrul organizării acesteia ne-am asigurat ca oferta propusa de agentia de turism este una propice , că vom fi insoţiţi de un ghid bine instruit si că serviciile propuse sunt de calitate.
Dis-de-dimineaţa , atunci cînd soarele nici că s-a gîndit să ţîşnească din întunericul nopţii , ne-am adunat unul cîte unul pentru a porni la drum . Am fost placut cuprinşi de braţele dimineţii , ale căror lumină am admirat-o pe ferestrele autocarului , care parcă se întrecea cu luncile si cîmpurile arate . Cele cîteva ore de drum au fost insoţite de o muzica învioratoare si de o stare călduroasa de buna dispoziţie a tuturor .
Felicitări pentru colega noastră
Eleva liceului , împreună cu membrii colectivului ”Versia”, condus de Inga Sîrbu a obţinut premiul I la preselecţia pentru concursul Dance World Cup Canada.
Daria a dansat împreună cu Alexandru Maţievschi, Elena Castraveţ, Berestean Alexei - absolvenţii Liceuli ”Gaudeamus” şi încă cîţiva colegi.
În 3 zile au concuratcu peste 1000 de colective din 8 tări. Cu atît mai mult e preţioasă victoria colectivului ”Versia” în categoria dată.
Turul doi va avea loc în februarie şi noi le urăm succese!
Orarul cercurilor
Discutat și aprobat la ședința Ședința Administrativă din 28 octombrie 2021
proces-verbal nr. 3
Directorul IPLT Gaudeamus
Gangan Zinaida
Coordonat
Directorul adjunct pentru educație
Cîrnaț Maria
ORARUL
desfășurării activității cercurilor și cluburilor pe interese
Instituția Publică Liceul Teoretic „Gaudeamus”
anul de studii 2021-2022
Nr. |
Denumirea cercului |
Numele, prenumele coordonatorului |
Nr. de ore |
Locul desfășurării |
Zilele săptămânii |
|||||
Luni |
Marți |
Miercuri |
Joi |
Vineri |
Sâmbătă |
|||||
1. |
Spectrum |
Pascal Iurie |
4 ore |
001 |
14.40-16.10 |
14.40-16.10 |
|
|
|
|
2. |
Curcubeu |
Pascal Iurie |
2 ore |
004 |
|
|
|
14.40-16.10 |
|
|
3. |
Studierea ținutului natal |
Ciutac Eugenia |
2 ore |
202 |
|
|
14.40-16.10 |
|
|
|
4. |
Roboclub |
Zavtur Ludmila |
4 ore |
415 |
|
14.00-15.30 |
|
|
14.00-15.30 |
|
5. |
Roboclub |
Olari Victoria |
2 ore |
005 |
|
14.00-15.30 |
|
|
|
|
6. |
Armonie |
Pavel Carolina |
0,25 un. |
310 |
|
14.00-15.30 |
|
|
13.00-14.50 |
|
7. |
Debate Liceu |
Hămuraru-Costiuc Eudochia |
3 ore |
302 |
|
14.00-14.45 |
|
|
14.00-15.30 |
|
8. |
Debate Clasa a VI-a |
Oloi Oxana |
2 ore |
311 |
14.00-15.30 |
|
|
|
|
|
9. |
Criminalistică |
Mîndru Alexei |
2 ore |
417 |
|
|
|
14.00-15.30 |
|
|
10. |
Discovery |
Caisîm Tatiana |
2 ore |
303 |
|
|
|
14.00-15.30 |
|
|
11. |
Clubul tinerilor geografi |
Motruc Ala |
1 oră |
305 |
14.15-15.00 |
|
|
|
|
|
12. |
Evrica |
Tomnatic Ludmila |
2 ore |
413 |
|
|
|
|
|
09.00-10.30 |
13. |
eTwinning |
Tomnatic Ludmila |
2 ore |
413 |
|
|
|
|
|
11.00-12.30 |
14. |
eTwinning |
Ciurea Larisa |
2 ore |
204 |
|
|
|
|
|
09.00-10.30 |
15. |
Gaudeamus |
Sîrbu Alina |
0,5 un. |
Sala de balet |
|
15.30-17.45 |
|
15.30-18.10 |
|
|
16. |
Gaudeamus |
Zabolotnîi Denis |
0,5 un. |
Sala de balet |
|
15.30-17.45 |
|
15.30-18.10 |
|
|
Nr. |
Denumirea cercului, secției sportive |
Numele, prenumele coordonatorului |
Pagina |
1. |
Spectrum |
Pascal Iurie |
16 |
2. |
Curcubeu |
Pascal Iurie |
24 |
3. |
Studierea ținutului natal |
Ciutac Eugenia |
28 |
4. |
Roboclub |
Zavtur Ludmila |
32 |
5. |
Roboclub |
Olari Victoria |
40 |
6. |
Armonie |
Pavel Carolina |
44 |
7. |
Debate-Liceu |
Hămuraru-Costiuc Eudochia |
54 |
8. |
Debate-Clasa a VI-a |
Oloi Oxana |
60 |
9. |
Debate-Clasa a V-a |
Gîncu Ludmila |
64 |
10. |
Criminalistică |
Mîndru Alexei |
68 |
11. |
Discovery |
Caisîm Tatiana |
72 |
12. |
Evrica |
Tomnatic Ludmila |
76, 108 |
13. |
eTwinning |
Tomnatic Ludmila |
78 |
14. |
eTwinning |
Ciurea Larisa |
82 |
15. |
Gaudeamus |
Sîrbu Alina |
86 |
16. |
Gaudeamus |
Zabolotnîi Denis |
96 |
17. |
Clubul Tinerilor Geografi |
Motruc Ala |
134 |
18. |
Volei mixt (cl. 8-9) |
Muntean Savelii |
110 |
19. |
Volei mixt (cl. 5-6) |
Muntean Savelii |
114 |
20. |
Baschet (cl. 5-9) băieți |
Cojevnicov Alexandru |
118 |
21. |
Volei mixt liceu |
Șendrea Marina |
122 |
22. |
Fotbal (cl. 5-6) |
Cojevnicov Artiom |
126 |
23. |
Volei mixt (cl. 5-6) |
Cojoca Valeriu |
130 |
24. |
|
|
|
25. |
|
|
|
26. |
|
|
|
27. |
|
|
|
28. |
|
|
|
29. |
|
|
|
30. |
|
|
|
31. |
|
|
|
32. |
|
|
|
33. |
|
|
|
34. |
|
|
|
35. |
|
|
|
36. |
|
|
|
37. |
|
|
|
38. |
|
|
|
39. |
|
|
|
40. |
|
|
|
Steluţa Laurei
Posibil, Laura Bairamov, elevă din clasa a 6-a LM din liceul ”Gaudeamus”, va avea un drum în lumea frumoasă a cîntecului ori poate va merge pe altă cale unde o va îndruma inima. Acum însă ne bucurăm că o avem colegă, elevă şi că are multe victorii frumoase în palmaresul ei artistic.
Victoria din cadrul festivalului ”Două inimi gemene”, ediţia XIII, nu a fost deloc uşoară, deoarece a avut concurenţi puternci din Ucraina, Bulgaria, Rusia, România.
Totuşi Laura noastră a fost mai bună! Am susţinut-o la concert prin prezenţa noastră, prin aplauzele (cît am putut de puternice) şi ne pare bine că în final la categoria copii Laura are I loc! Bravo, bravo, bravo!
https://www.youtube.com/watch?v=3jn4OoW6B1Q&feature=share