ATENŢIE! CONCURS!

Instituția Publică Liceul Teoretic “Gaudeamus” anunță concurs pentru ocuparea funcției de director adjunct pentru educație.

La concurs pot participa cetățeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare pedagogice, care au desfășurat activitate pedagogică pe parcursul ultimilor 5 ani, cunosc limba română, sunt apți (din punct de vedere medical: fizic și neuropsihic) pentru exercitarea funcției și nu au antecedente penale.

Candidații pentru ocuparea funcției de director adjunct în educație vor prezenta, la Instituția Publică Liceul Teoretic “Gaudeamus”, personal sau printr-un reprezentant (la cancelaria organizatorului concursului), prin poștă sau prin e-mail, în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării pe pagina DGETS a anunțului, următoarele acte:

1. Cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. l a Regulamentului „Cu privire la organizarea si desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director si director adjunct în instituțiile de învățământ general”, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 163, din 23 martie 2015;

2. Copia buletinului de identitate;

3. Copia/copiile actului/actelor de studii;

4. Copia carnetului de muncă;

5. Curriculum vitae perfectat după modelul Euro Pass, specificat în anexa nr. 2 al aceluiași Regulament;

6. Certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă (din punct de vedere medical: fizic și neuropsihic), pentru exercitarea funcției;

7. Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;

8. Lista actelor depuse, cu numerotarea fiecărei file.

Candidatul poate anexa și alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atesta formarea continua, performanţele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, publicațiile didactice și științifice, statutul de expert/evaluator național/internațional etc.

Actele vor fi depuse la Instituția Publică Liceul Teoretic “Gaudeamus” în anticameră, între orele 9:00 – 15:00.

Informații suplimentare puteți obține:

Telefon de contact: (+373) 022 33 10 54, 022 33 10 56.

e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Data limita de depunere a dosarelor – 23.09.2016

 

Bibliografia concursului

pentru ocuparea funcției de director adjunct la la educație al IPLT ”Gaudeamus”

1. DOCUMENTE GENERALE

1.1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994);

1.2. Legea privind accesul la informaţie nr.982 – XIV din 11.05.2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-90/664 din 28.07.2000;

1.3. Legea cu privire la petiţionare nr. 190 din 19.07.1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 6-8 din 24.01.03);

1.4. Codul muncii al Republicii Moldova, 2003 Nr. 159-162. Publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial;

1.5. Strategia de dezvoltare a educației pentru anii 2014 – 2020 Educația 2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 944 din 14 noiembrie 2014;

1.6. Codul educației al Republicii Moldova nr. 152 din 17 iulie 2014 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 319-324 din 24 octombrie 2015, www.justice.md;

1.7. Legea Republicii Moldova cu privire la registre nr. 1320 – XIII, din 25.09.1997, Monitorul Oficial nr. 77 – 78, din 27.11.97;

1.8. Regulamentul “Cu privire la organizarea si desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director si director adjunct in instituțiile de învățământ general”, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 163, din 23 martie 2015;

2. MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR 

2.1. Regulamentul – tip al instituției de organizare și funcționare a instituțiilor de învățămînt primar și secundar, ciclul Iși II, aprobat prin ordinul ME al R. Moldova nr. 235 din 25.03.2016;

2.2. Regulamentul privind evaluarea rezultatelor învățării, promovarea, absolvirea și transferul elevilor în învățământul primar și secundar, aprobate prin ordinul Ministerului Educației nr. 638 din 30 iunie 2016;

2.3. Regulamentul de atestare a cadrelor didactice, aprobate prin ordinul Ministerului Educației nr. 336 din 03.05.2013;

2.4. Standardele de calitate pentru instituțiile de învățământ primar și secundar general din perspectivele școlii prietenoase copilului, aprobate prin ordinul Ministerului Educației nr. 970 din 11 octombrie 2013;

2.5. Metodologia de admitere a elevilor în învățământul liceal, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 633 din 30 iunie 2016;

2.6. Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ general, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 77 din 20 februarie 2015;

2.7. Instrucțiunea de organizare a învățământului la domiciliu, aprobată prin ordinul Ministerului Educației nr. 98 din 26 februarie 2015;

2.8. Instrucțiunea și Planul de acțiuni privind prevenirea și combaterea abandonului școlar și absenteismului școlar în învățământul general, aprobate prin ordinul Ministerului Educației nr. 559 din 12 iunie 2015;

2.9. PLANUL – cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2016 – 2017;

2.10. Curricula Națională;

3. PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI

3.1. Convenţia ONU cu privire la protecţia drepturilor copilului din 20.11.89;

3.2. Procedura de organizare instituțională și de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de învățământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, aprobată prin ordinul Ministerului Educației nr. 77 din 22 februarie 2013;

3.3. Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor în situații de risc și a copiilor separați de părinți.

4. FINANȚARE 

4.1. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 381 din 13.04.2006 „Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”;

4.2. Hotărârea Guvernului nr. 868 din 08 octombrie 2014 privind finanțarea în bază de cost per elev a instituțiilor de învățământ primar și secundar general din subordinea autorităților publice locale de nivelul al doilea.