April 2024
Mo Tu We Th Fr Sa Su
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 1 2 3 4 5

Aleg să fiu BINE cu alții și cu mine

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație UNFPA Moldova a lansat astăzi, 8 octombrie, Programul „Aleg să fiu BINE cu alții și cu mine”.

Scopul Programului este de a oferi un sport cadrelor didactice, managerilor instituțiilor de învățământ și părinților privind menținerea bunăstării psiho-emoționale în contextul pandemiei COVID-19.

Astfel, timp de trei luni, experți în educație și psihologi vor desfășura 16 sesiuni online, live, în cadrul cărora vor discuta despre importanța menținerii sănătății mintale și nevoile psiho-emoționale. Live-urile vor putea fi accesate pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

În cadrul evenimentului de lansare a Programului „Aleg să fiu BINE cu alții și cu mine”, secretarul de stat în domeniul educației, Natalia Grîu a menționat că speră ca acest Program va deveni un suport real pentru cadrele didactice, manageri și părinți, având în vedere perioada dificilă pe care o traversăm cu toții din cauza pandemiei COVID-19. Oficialul i-a îndemânat pe profesori și părinți să urmărească sesiunile live și să vină cu propuneri asupra subiectelor care ar dori să fie abordate.

https://bit.ly/2FbHyDc